Nu mai pot sa ma gandesc la mine, la cea care am fost, fara sa plang.
E ca si cand plang pe cineva drag, care nu mai este. Plang un mort, Mortul meu. Eu.
Candva am crezut ca am avut o copilarie fericita. dar acum, uitandu-ma in urma, nu vad decat durerea. Si lupta de a o ascunde. Nepasarea afisata si raul facut dinadins, ca sa astup URLETUL. Ca sa ascund farama din mine care eram eu. Care as fi vrut sa fiu eu.
Dar e greu sa fi tu cand tot ce auzi e CUM TREBUIE SA FII. Trebuie sa fii asa si asa, nu altfel. TU ESTI FETITA si trebuie sa faci asta si asta. Si sa fii altcineva decat cine simti ca esti. Tu nu poti fi cine esti, ci cine trebuie sa fii.
Na, creste tu normal in conditiile astea, daca poti...Hai, fa-o!
Cand ai toate aceste cuie batute in cap. si cand deschizi usa iti cad in fata toate scheletele ce le ascunzi in dulap. Si sunt scheletele tale. Esti tu, moarta si ingropata de mii te ori, Tu te privesti acuzator din spatele ochilor care nu mai vad. Tu esti capul acela de mort care ranjeste.
Plang. Si imi tremura mainile. M-am ucis de atatea ori si ma macina aceste remuscari. Hai, plangi! E vremea ca sa plangi. Si ta te mai rostogolesti pe alta parte, sa mai gasesti inca un coltisor din tine care e neatins, care nu e negru. Sa mai ai ce sa arati lumii...
Dar cate coltisoare din astea mai ai inca in tine? Cate ti-au mai ramas?
Haide, ia-ti inima in dinti si pleaca. Pleaca pana nu apuci sa mai faci si alte greseli! Pana nu mai trebuie sa ucizi din nou.
No comments:
Post a Comment