De ceva vreme am probleme de sanatate. Sper sa fie o boala care sa ma curete rapid - cancer. Am sa merg pe picioare pana am sa ma prabusesc. Si sper sa mor direct. Nu vreau sa aud de doctori si de spitale.
Ieri am stat si am plans cat pentru o viata. Dar au ramas lucruri nespuse. Si apoi mi-am inghitit lacrimile. Nu cred ca a inteles si tacerile dintre cuvinte. Sau poate da. La un moment dat eram pe aceeasi lungime de unda si poate a vazut.
M-a intrebat "Esti fericita?" si i-am zis "Sunt atat de fericita pe cat pot fi aici, pe Pamant". Da, whatever that means...
Dar stiu ca as fi mai fericita dincolo, daca m-as elibera...
Si am vorbit din nou despre copii. Dar nu, nu pot sa o fac. Prefer sa mor...
Am fost bine o vreme (bine in sensul ca am plutit putin dincolo, in normalitate). In exterior par o persoana cu picioarele pe pamant, echilibrata, luptatoare, care stie ce vrea, plina de viata si de iubire, plina de glume si de nazbatii. DAR EU NU SUNT ASA!!! Pentru ca sa apar asa in fata lumii e o intreaga lupta. O permanenta ingropaciune a SELF-ului meu, a ceea ce sunt eu in adanc
No comments:
Post a Comment