Doar liniste

Am asa o stare astazi de imi vine sa imi musc venele.

Ca n-am nici o lama la indemana. Sa incerc cu forfecuta de hartii de la birou? La dracu. Nu are rost, fac numai sange peste tot si oricum asta nu o sa ma ajute cu nimic. Vreau sa plec. Sa mor undeva departe si nestiuta de nimeni. Sa ma lasa toata lume in pace si sa isi traiasca viata lor.

De ce mama dracului a trebuit sa apar si eu pe lume? Si de ce mama dracului ma lupt cu gandul asta al sfarsitului de atata vreme? De ce nu actionez odata? Sa scap.

Om defect. Asta sunt. Din pacate. Macar de as fi fost o proasta. Prostii sunt fericiti. N-au nici o treaba pe lume. Se trezesc dimineata si merg mai departe cu un zambet tamp de buze...de-a dreptul oribil. Pe cand eu trebuie sa ma framant si sa ma omor cu ganduri. Si mor putin cate putin din mine, din singura parte din mine pe care o iubesc. La dracu. Da, in esenta ma iubesc. Dar imi urasc viata. Paradoxal, nu?

Si nu, nu este iesire din asta. Oricate carti de melodrama psihologica ai citi. Oricate sedinte la terapeut ai bifa. Nici o carte de self-improvement nu te ajuta. Cacat - cartile alea nu au nici o valoare. Nu ofera nici o solutie. Doar un interminabil cacat despre ce fiinta speciala esti tu si despre cum poti sa modelezi lumea in care traiesti prin puterea vointei. Un rahat. Nu poti. Asta e. Niciodata nu o sa poti sa iti modelezi realitatea.

Poate aceia dusi de tot cu pluta, care traiesc in lumea lor sunt cu adevarat liberi. Dar noi, astia care inca ne zbatem in realitatea imediata, noi astia suntem niste sclavi. Niste suflete amarate care bantuim prin lume. Niste zombi.

Sa-i fut pe Dumnezeii aia din carti. Pe toti. Niste cretini salbatici. Ca niste copii care dau foc unui musuroi, sa vada ce se intampla. La dracu. Oricum nu exista nimic acolo. Doar liniste.